Ochiul Londrei (London Eye)

Ochiul Londrei (London Eye)

The London Eye, Ochiul Londrei, numit şi Millenium Wheel, Roata Mileniului, o roată gigantică de 135 de metri, cantarind cat 250 de autobuze cu doua nivele, se află lângă Grădinile Jubilee, pe The South Bank (malul sudic al Tamisei), între podurile Westminster şi Hungerford.

Acest ingenios carusel a fost deschis în luna martie a anului 2000 şi a devenit în scurt timp un simbol al Marii Britanii moderne dar şi una din cele mai populare atracţii turistice, cu peste 3,5  milioane de vizitatori pe an, revigorând astfel întreaga zonă. Această roată are 32 de capsule, fiecare dintre acestea cântărind zece tone. Greutatea totală a roţii şi a capsulelor este de 2100 de tone. Într-o capsulă încap aproximativ 25 de oameni. În timpul unei rotaţii – care este însă foarte lentă, aproximativ 30 minute, poate transporta 800 de persoane.

Conceput initial de arhitectii David Marks si Julia Barfield ca o intrare intr-o competitie pentru un semn distinctiv al mileniului, proiectul a necesitat sase ani si expertiza a sute de persoane din cinci tari europene pentru a-l transforma in realitate.

 Înălţată pentru noul mileniu, trebuia să fie demontată în 2005, dar a avut atâta succes, încât a fost transformată într-o atracţie permanentă a oraşului. Într-o zi cu vizibilitate bună se pot observa împrejurimile până la 40 de kilometri distanţă. Cu privelisti incredibile asupra majoritatii atractiilor mari ale Londrei, si cu posibilitatea de a privi geografia Londrei in perspectiva, este un lucru care trebuie vazut de toti vizitatorii.

One thought on “Ochiul Londrei (London Eye)

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s