6 August 1945 – Hiroshima, „odata” si „acum”

 Cine a castigat oare razboiul?

Cu ceva timp in urma, am primit prin e-mail cateva fotografii cu orasul Hiroshima. Am fost tare impresionat de ceea ce am „revazut”. Cred ca veti descoperi singuri despre ce este vorba.

6 August 1945 – aceasta este ziua legata de una dintre cele mai dramatice experiente din istoria omenirii: ea se numeste simplu Hirosima. Anul acesta, in august, se vor implini exact 65 de ani de la lansarea primei bombe atomice. S-au scris carti, s-au montat filme, s-au facut zeci de documentare, s-au adunat date din statistici si, oricat ar fi fost de dureros, s-au desfacut in sapte itele acestui experiment cu care America a dorit sa-si demonstreze ca se poate (actualul pesedinte al SUA a castigat alegerile prezidentiale cu acelasi entuziasm: WE CAN). Armata americană a crezut că bomba atomică, lansată din avionul Enola Gay, era singurul mod prin care se putea pune capăt războiului.

În 1945, Hiroşima era o bază militară japoneză şi important port, cu o populaţie de aproximativ 350.000. Bomba atomică a distrus clădiri pe o rază de 2,5 kilometri. Aproape o treime din populaţia Hiroşimei a murit în prima săptămână de după bombardament. Mulţi alţii au murit după aceea ca urmare a efectelor radiaţiilor. Se crede că bomba atomică de la Hiroşima a lăsat între 2.000 şi 6.500 de copii orfani, deşi numărul lor exact ar putea rămâne pentru totdeauna necunoscut.

Domul Atomic, care a ars de la tavan până la duşumea iar cei aflaţi înăuntru au fost pulverizaţi, este simbolul care va aduce mereu aminte de bomba atomică. Domul este acum îngrijit de trei bătrâne.

Memorialul Sasaki Sadato este un loc de pelerinaj pentru copiii Hiroşimei. Sasaki Sadako, o fetiţă care la vârsta de 10 ani a murit ca urmare a efectelor radiaţiilor, a crezut că dacă va reuşi să facă 1.000 de avioane de hârtie – un simbol al norocului în Japonia – se va vindeca.

În Parcul Memorialului Păcii aflat în apropiere de Domul Atomic se află mai multe monumente şi statui. Printre ele Memorialul Cenotaph cu a sa Făclie a Păcii, care va arde atâta vreme cât vor exista arme nucleare. Acesta este mai ales dorinţa bătrânilor oraşului. Mai bine de 85.000 de locuitori ai modernei Hiroşime sunt supravieţuitori ai bombei.

Acum Hiroşima este un important centru industrial cu o populaţie de 1,1 milioane. Un oraş modern şi plin de viaţă, se transformă şi dezvoltă;  una dintre provocări este păstrarea vie a memoriei celor ucişi de bomba atomică.

Redau mai jos, cateva fragmente scrise de Mr. John Richard Hersey, jurnalist la Time Magazine si New Yorker.  Este autorul, printre altele, al articolului „Un clopot pentru Adano”, pentru care a primit premiul Pulitzer in 1945. Si-a dedicat viata luptei antinucleare. Iata cum suna reportajul despre Hirosima, unul dintre cele mai bune materiale de presa scrise vreodata, publicat in 1946 in The New Yorker:

„In dimineata aceea, inainte de ora 6, era deja atat de senin si de cald ca ziua se anunta caniculara. Cateva minute mai tarziu, o sirena rasuna: alarma scurta, de un minut, anunta locuitorilor Hirosimei prezenta avioanelor inamice, dar si faptul ca nu era vorba totusi de un pericol iminent. Se stia ca in fiecare zi, la aceeasi ora, sirena rasuna cand avioanele meteorologice americane se apropiau de oras. (…)

Dimineata redeveni calma, linistita. Nu se auzea niciun zgomot de avion. Dintr-o data insa cerul fu sfasiat de un fles luminos, galben si stralucitor ca o mie de sori. Nimeni nu-si aminteste sa fi auzit cel mai mic zgomot la Hirosima cand bomba a explodat. Doar un pescar care se afla in barca sa, aproape de Tsuzu, in marea interioara, a vazut lumina si a auzit o explozie ingrozitoare. El se gasea la 32 de kilometri de Hirosima, dar zgomotul fusese atat de asurzitor, incat i se paruse ca Enola Gay bombardase orasul Iwakuni, situat la doar 8 kilometri!

Un nor de praf incepu sa se ridice deasupra orasului, innegrind cerul ca un fel de crepuscul. Cativa soldati iesira dintr-o transee, cu sangele siroind din capete, din piepturi, din spate… Erau tacuti si ametiti, o viziune de cosmar. Fata le era complet arsa, orbitele goale, iar lichidul ochilor topiti le curgea pe obraz. Privisera probabil spre cer in momentul exploziei. In locul buzelor aveau rani umflate si acoperite de puroi.

Cladirile erau in flacari. Din cer, incepura sa curga picaturi de apa de marimea unor bile. Erau picuri de umiditate condensata, ce cadeau dintr-o gigantica ciuperca de fum, de praf si de fragmente de explozie, care se ridica deja la mai multi kilometri inaltime peste Hirosima. Picaturile erau prea mari ca sa fie normale. Cineva incepu sa strige: „Americanii ne bombardeaza cu benzina. Vor sa ne prajeasca”.

Dar erau desigur picaturi de apa si, in timp ce ele cadeau, vantul a inceput sa bata din ce in ce mai tare, poate din pricina enormului gol de aer provocat de orasul parjolit. Arbori imensi au fost culcati la pamant; altii, mai mici, au fost smulsi din radacini si proiectati in aer unde, ca in centrul unui uragan nebun, vuiau resturi razlete ale orasului: tigle, usi, ferestre, imbracaminte, covoare…

Dintre cei 245.000 de locuitori, aproape 100.000 au murit pe loc in momentul exploziei. Alti o suta de mii au fost raniti. Cel putin 10.000 dintre ranitii care puteau inca sa se deplaseze, s-au indreptat spre principalul spital din oras. Numai ca acesta nu putea sa faca fata unei asemenea invazii. Dintre cei 150 de medici din Hirosima, 65 au murit pe loc, toti ceilalti fiind raniti. Iar dintre cele 1.780 de infirmiere, 1.654 murisera sau erau in stare prea grava pentru a putea munci. Pacientii veneau tarandu-se si se asezau pe unde apucau.

Sedeau ghemuiti ori culcati pe jos in salile de asteptare, pe holuri, in laboratoare, in saloane, pe scari, la intrare si sub poarta pentru masini, si mai departe, afara, pe strazile aflate in ruine, cat vedeai cu ochii… Cei cu rani mai usoare ii ajutau pe mutilati. (…) Toti cei care au ales sa se odihneasca putin dupa explozie, infruntau in mai mica masura riscul de a se imbolnavi, decat cei care fusesera foarte activi. Sistemul de reproducere a fost afectat pe termen lung: barbatii au devenit sterili, toate femeile insarcinate au avortat, iar cele aflate la varsta fertila au constatat ca ciclul lunar se oprise…

Primii oameni de stiinta japonezi sositi la fata locului la cateva saptamani dupa explozie au notat ca flesul bombei decolorase betonul. In anumite locuri, bomba lasase urme care corespundeau umbrelor acelor obiecte pe care fulgerul le luminase! De exemplu, expertii au descoperit o umbra permanenta proiectata pe acoperisul cladirii care adapostise Camera de comert, umbra fiind nici mai mult nici mai putin decat cea a turnului aceluiasi edificiu. S-au descoperit si siluete umane proiectate pe ziduri ca negativele fotografiilor. In centrul exploziei, locul care se afla aproape de Muzeul Stiintei, un om si sareta sa fusesera proiectati sub forma unei umbre precise, care amintea de un om pe cale sa dea bice calului in momentul in care, literalmente, bomba il dezintegrase…”

 

One thought on “6 August 1945 – Hiroshima, „odata” si „acum”

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s