Primii trei martiri ai Bisericii Evanghelice din Turcia

Primii trei martirii ai Bisericii Evanghelice din Turcia

Raport scris de Darlene Bocek în data de 24 Aprilie 2007, Biserica Protestantă din Izmir, Turcia ( pus la dispoziţie de fr. Corneluş Miron – student anul 4 Universitatea “EMANUEL” Oradea, lider al grupului de misiune studenţi în Turcia )

 

Dragi prieteni,

            Săptămâna trecută (18 Aprilie 2007) a fost încărcată cu multă suferinţă. Mulţi dintre voi aţi auzit despre pierderea devastatoare de aici, într-un eveniment ce a avut în Malatya, o provincie situată la 300 mile NE de Antiohia (Antakya de astăzi), oraşul unde pentru prima dată ucenicilor li s-a dat numele de creştini (Faptele Apostolilor 11:26).

            Miercuri dimineaţa, pe data de 18 Aprilie, ora 10, un misionar în vârstă de 46 – TILMAN GESKE, tatăl a trei copii, se pregătea să meargă la biroul lui, sărutându-şi soţia înainte de plecare, luându-şi un moment ca să-şi îmbrăţişeze fiul, spunându-i: “La revedere, fiule.  Te iubesc”.

            Tilman a închiriat un borou de la Publicaţia Zirve unde îşi pregătea notiţele pentru un nou studiu biblic în limba turcă. Zirve a fost, de asemenea, sediul biroului Bisericii Evanghelice din Malatya. Ca şi lucrare a Bisericii, Zirve tipăreşte şi distribuzie literatură creştină în acest oraş şi în oraşele apropiate în Estul Turciei. În altă arie a oraşului, pastorul Necati Aydin în vârstă de 35 ani, tată a doi copii, şi-a luat rămas bun de la soţie, plecând de asemenea către birou. Ei aveau moment de studiu biblic dimineaţă şi o întâlnire de rugăciune unde participau şi alţi credincioşi. Ugur Yuksel, de asemenea, şi-a făcut drum spre ora de studiu biblic.

           Nici unul dintre ei, nu ştiau ce îi aşteaptă la studiul biblic. Era ultima testare şi aplicare a credinţei lor, care urma să se încheie cu intrarea lor glorie, acolo unde urmează să-şi primească coroana neprihănirii de la Domnul Isus Hristos şi onoarea de la toţi sfinţii, care-i aşteptau în prezenţa lui Dumnezeu.

          În cealaltă parte a oraşului, zece tineri sub 20 de ani, şi-au pus în aplicare ultimele “detalii” pentru cel din urmă act în numele credinţei lor, arătând prin aceasta dragostea lor pentru Allah şi ura faţă de cei infideli, faţă de necredincioşii pe care simţeau că le subminează Islamul.

          În Duminica Învierii, cinci dintre aceştia au participat la un serviciu evanghelic unde pastorul Necati şi echipa sa ţinuse o conferinţă în sala unui hotel din oraş. Bărbaţii erau cunoscuţi de către credincioşi ca fiind “căutători” ( notă: se dau drept persoane interesate de creştinism, căutători ai adevărului). Nimeni nu ştia ce se va întâmpla în minţile lor în timp ce ascultau Evanghelia. Erau ei atinşi de Duhul Sfânt? Erau ei conştienţi de păcat? A pătruns oare Evanghelia în adâncul inimilor lor? Astăzi avem doar începutul poveştii lor.

           Aceşti tineri, unul dintre ei era fiul primarului din Provincia Malatya, sunt parte a unui tarikat sau a unui grup de “credincioşi fideli ai Islamului”. Membrii grupului Tarikat sunt extrem de respectaţi aici; este ca şi cum ar fi un grup al fraternităţii. De fapt, nimeni nu putea să intre într-o instituţie publică fără să fie membru în tarikat. Aceşti tineri locuiau toţi în acelaşi loc, toţi pregătindu-se pentru examenele de admitere la Universitate.

           Tinerii s-au înarmat cu arme, cuţite de bucătărie, funii şi prosoape, pregătindu-se pentru acel final al serviciului închinat lui Allah. Ei ştiau că va fi mult sânge. Au ajuns la timp la studiul biblic, în jurul orei zece. Tocmai ce au ajuns, şi studiul biblic începuse deja. După ce Necati a citit un capitol din Biblie, asaltul a început.  Băieţii i-au legat lui Necati, Ugur şi Tilman mâinile şi picioarele de scaune iar în timp ce filmau scena cu telefonul mobil, îi torturau pe fraţii noştri pentru aproape trei ore.

            Tilman a fost înjungheat de 156 ori, Necati de 99 ori iar în cazul lui Ugur loviturile erau prea multe pentru a fi numărate. Le-au scos intestinele şi le-au tăiat în faţa lor. Au fost castraţi şi apoi obligaţi să asiste cum părţi din propriile corpuri erau distruse. Degetele le-au fost retezate, nasul, gura şi anusul le-au fost, pur şi simplu, despicate.  Probabil că cel mai greu moment a fost să vadă cum fraţii lor erau torturaţi. În final, capetele le-au fost retezate. Vecinii din apropierea tipografiei au relatat ulterior că au auzit ţipete, dar au presupus că proprietarii aveau o discuţie internă mai aprinsă, aşa că nu au intervenit promt.

             Între timp, un alt credincios, Gokhan împreună cu soţia lui, au avut o dimineaţă mai liniştită. S-au trezit la ora 10, au luat un lung dejun şi, în final, au ajuns la birou în jurul orei 12.30. Uşa de la birou era închisă pe dinăuntru şi cheia pe care o avea la el nu se potrivea. A dat telefon la biroul lui, dar nu s-a auzit nici un sunet venind de acolo. A început să telefoneze fraţilor săi în credinţă, iar în final a răspuns la mobil Ugur: “Nu suntem la birou.Du-te la întâlnirea de la hotel. Acolo suntem, acolo vom fi…” a spus el într-un limbaj mai ciudat.

            În timp ce vorbea Ugur, Gokhan a auzit în fundalul discuţiei plânsete şi un mormăit ciudat. Gokhan a chemat poliţia care a ajuns acolo în aproximativ 5 minute. Au bătut la uşă, spunând: “Poliţia, deschideţi”. Iniţial, poliâistul care a ajuns acolo crezuse că era un caz de ceartă în familie. La un moment dat, au auzit alt mormăit şi un geamăt. Poliţistul şi-a dat seama că aceste sunete erau ale unor oameni aflaţi în suferinţă. Atunci, şi-a luat arma şi a încercat de mai multe ori să intre în cameră, însă nu a reuşit. Atunci unul dintre atacatori, speriat, a deschis uşa poliţistului. Când acesta a intrat în cameră, a găsit o scenă de coşmar: Tilman şi Necati au fost înjunghiaţi, fiind practic decapitaţi, având o tăietură de la o ureche până la cealaltă.

             Gâtul lui Ugur era aproape identic cu al celorlalţi doi, dar mai era încă în viaţă. Cei trei atacatori, au pus armele imediat jos în faţa poliţistului. Între timp, Gokhan a auzit un strigăt pe stradă. Cineva a căzut de la etajul trei al clădirii. A fugit repede până jos, a găsit un om întins pe asfalt: la recunoscut imediat ca fiind Emre Gunaydin. Avea o rană foarte mare în zona capului, dar încă mai sufla. A încercat să coboare pe conducta de drenare a apei de ploaie dar s-a dezechilibrat şi a căzut. Se pare că a fost liderul atacatorilor şi a încercat să scape să scape de poliţie. Un alt atacator a fost găsit, ascunzându-se la un etaj inferior.

            Pentru a înţelege mai bine aceste momente, trebuie să ne ducem în urmă cu şase ani. În aprilie 2001, Consiliul de Securitate al Turciei a început să considere creştinii evanghelici o ameninţare la securitatea Turciei, la egalitate cu gruparea teroristă Al Quaida şi PKK (partidul muncitoresc pentru eliberarea Kurdistanului). Declaraţiile făcute în presă de liderii politici, columnişti, precum şi de comentatorii au combustibilizat ură împotrivă misionarilor care erau suspecţi că oferă mită tinerilor musulmani pentru a-şi schimba religia. După această decizie din anul 2001, atacurile şi ameninţările asupra bisericilor, păstorilor şi creştinilor au început agresiv. Atacurile fizice, verbale şi scrise la adresa creştinilor şi abuzurile sunt doar câteva dintre căile prin care cei credincioşi erau persecutaţi. Cel mai semnificativ era folosirea programelor media.

            Din Decembrie 2005, după ce a avut loc o întâlnire privind felul de ameninţare a creştinilor, soţia primului ministru Ecevit, istoricul Ibler, profesorul Hasan Unsal, politicianul Ahmet Tansi, scriitorul şi propagandistul Aytunc Altindal, fiecare în domeniul său au început o campanie prin care căutau să aducă în atenţia publicului războiul de ameninţare a creştinilor care căutau să “cumpere sufletele copiilor lor”. Camerele asunse în biserici monitorizau orice serviciu divin, şi erau apoi folosite pentru a promova teamă şi antagonism între creştini. 

             Într-o transmisie oficială a fost televizat răspunsul din Ankara, în care ministrul de interne al Turciei zâmbea afectat de atacurile asupra fraţilor noştri. Atentatele şi protestele publicului împotriva şi în favoarea libertăţii la religie şi libertăţii de gândire, în toată media şi comentarile oficiale au răsunat acelaşi mesaj: “Sperăm că aţi învăţat lecţia. Noi nu vrem creştini aici”.

            Se părea că acesta a fost un atac organizat iniţiat de un lider adult tarikit necunoscut. Ca şi în cazul crimei lui Hrant Dink, ucis în luna ianuarie 2007 şi a preotului catolic Andreea Santoro, ucis în februarie 2006, minorii sunt folosiţi pentru a comite astfel de crime din punct de vedere religios, pentru că simpatia publicului pentru tineri este puternică şi ei înfruntă pedepse mult mai mici decât un adult care este condamnat pentru o crimă asemănătoare. Chiar şi părinţii acestor copii sunt în favoarea faptelor lor.  Mama băiatului de 16 ani care l-a  ucis pe preotul catolic Andreea Santoro privea spre camerele de luat vederi în timp ce fiul ei mergea la închisoare şi a spus: “El va muri pentru Allah”.Tânărul implicat în acel asasinat este acum în custodie. Astăzi, ziarele raportau că ei vor fi traţi ca şi teroriştii, deci în cazul acesta, vârsta nu va afecta o pedeapsă strictă.

            Agresorul Emre Gunaydin este încă la serviciul de îngrijire intensivă Investigaţiile se centrează în jurul lui şi a oamenilor cu care el are vreo legătură. Cei de la investigaţii au spus că vor renunţa să mai investigheze, dacă acesta nu îşi va reveni.

            Biserica din Turcia a răspuns într-un mod care L-a onorat pe Dumnezeu. Sute de credincioşi şi mulţi păstori au venit cât de repede au putut ca să fie alături de mica biserică din Malatya şi să încurajeze pe membrii ei. Când Suzane Tilman şi-a exprimat dorinţa de a-şi înmormânta soţul în Malatya, guvernatorul a încercat s-o oprească, iar când a realizat că nu poate opri acest lucru, un zvon a fost împrăştiat având urmă-toarele cuvinte:  “este păcat să sapi un mormânt pentru un creştin”. Bărbaţii din Adana (lângă Tars)  au auzit despre lucrul acesta, au venit şi au săpat o groapă pentru fratele lor ucis pentru Hristos.

           Ugur a fost înmormântat de familia într-o ceremonie Alevi, (notă: aproximativ 20% din populaţia Turciei sunt musulmani Alevi. Aceştia se deosebesc de musulmanii sunni, prin faptul că nu citesc Coranul, nu merg la moschee şi susţin că Ali, nepotul lui Muhammad este şi el profet ) în oraşul Elazig, oraşul în care s-a născut. Logodnica sa, care este credincioasă, privea din umbră cum familia şi prietenii lui refuzau să accepte credinţa pe care acesta a mărturisit-o aşa de mult şi pentru care a murit.

           Funerariile pastorului Necati au avut loc în Izmir, oraşul său natal, locul unde el s-a întors la Domnul. Întunericul nu poate să înţeleagă lumina. Prin biserici, unii şi-au exprimat interesul pt acest eveniment. Creştinii însă, nu se bucurau de încredere din partea autorităţiilor. Înainte ca sicriul să fie urcat în avionul din Malatya, a fost trecut prin două examene separate de raze X pentru a fi siguri că nu era încărcat cu ceva explosiv. Aceasta nu este o procedură obişnuită pentru coşciugile musulmane.

           Funerariile lui Necati a fost un eveniment frumos. Ca şi cum ai zări cerul, mii de creştini turci şi misionari au venit ca să-şi arate dragostea lor pentru Hristos şi respectul pentru acest om care a ales să moară pentru Hristos. Shezmsa, soţia lui Necati, a spus lumii:  “moartea lui a fost plină de înţeles, pentru că el a murit pentru Isus Hristos. Necati a fost cadoul de la Dumnezeu pentru mine. Sunt onorată că a făcut parte din viaţa mea, mă simt încununată cu onoare (cinste). Vreau să fiu mieritoasă acestui onor”.

           Credincioşii au dat dovadă de o îndrăzneală obiectivă, stând în picioare pe toată perioada funerariilor lui Necati, asumându-şi riscul de a fi văzuţi în public şi, de asemenea, să devină ţinte.  Cum ne-am aşteptat, forţele anti-tero au fost foarte “vigilente” şi au filmat pe toţi aceia care au luat parte la funeralii pentru a folosi în viitor aceste filmări.Serviciul de înmormântare a avut loc la Biserica Baptistă din Izmir, cartierul Buca iar trupul neînsufleţit al pastorului Necati a fost înhumat într-un cimitir mic de la periferia oraşului.

            Doi guvernatori, asistenţi ai oraşului, au fost şi ei prezenţi la această ceremonie de înmormântare. Foarte multi reporteri din presa scrisă au fost acolo, culegând tot felul de informaţii despre viaţa pastorului şi fotografii de la acest eveniment. Cine poate şti impactul pe care l-a avut acest serviciu de înmormântare pentru cei prezenţi?  Acesta este începutul poveştii (istoriei) lor.  Rugaţi-vă pentru ei.

            Una din întâmplările care au ţinut prima pagină a multor ziare din Turcia a fost când, Suzane Tilman, soţia pastorului asasinat, a declarat într-un interviu televizat, următoarele cuvinte:  “O, Dumnezeule, iartă-i că nu ştiu ce au făcut”. Într-o ţară unde răzbunarea -sânge pentru sânge, este la fel ca respiraţia, mulţi reporteri au mărturit ulterior cum aceste cuvinte le-a schimbat viaţa. Un colomnist a scris o observaţie la ceea ce Suzane a spus: “ea a spus într-o propoziţie ce 1000 de misionari în 1000 de ani nu ar fi putut face”.

            Misionarii din Malatya, dat fiind faptul că familiile şi copiii lor au fost identificaţi public ca şi ţinte pentru oraşul ostil, cel mai bine ar fi pentru ei să se mute. Zece credincioşi sunt rămăşiţele care se ascund. Ce se întâmplă bisericii, această lumină în întunericul din Malatya? Cel mai probabil, vor ajunge sub pământ. Rugaţi-vă pentru înţelepciunea pe care fraţii turci din alte oraşe trebuie s-o ducă acolo pentru puţinii conducători creştini ai bisericii rămaşi în viaţă. Nu ar trebui să fim interesaţi de acest minunat oraş, Malatya, un oraş în care oamenii nu ştiu ce fac?

           Când pastorul nostru, Fikret Bocek a fost cu un frate, luni 23 Aprilie 2007, să dea o declaraţie la directorul de securitate au fost conduşi la departamentul anti-terorism. Pe perete era o inimă imensă acoperind tot peretele, listând toate celule teroriştilor din Izmir. Alături, într-o coloană pronunţată, erau scrise toate bisericile evanghelice din Izmir. Întunericul nu poate înţelege lumina.

           Vă chemăm la rugăciune pentru biserica din Turcia. “Nu vă rugaţi pentru încetarea persecuţiei, rugaţi-vă pentru perseverenţa bisericii”, a fost îndemnul pastorului Fikret Bocer. Pierderea fraţilor noştri este bună pentru biserică; roadele din viaţa noastră, credinţa reînoită, dorinţa arzătoare de a împărtăşi Evanghelia pentru a stinge tot mai mult întunericul în Malatya, toate acestea nu vor fi regretate. Rugaţi-vă ca să putem fi puternici împotrivitorilor opoziţiilor extinse, şi în mod deosebit, rugaţi-vă să fim puternici împotrivitori în lupta cu păcatul, adevărata noastră slăbiciune.

            Atâta ştim: ISUS HRISTOS a fost acolo când fraţii noştri şi-au dat viaţa pentru El. El a fost acolo, cum a fost şi atunci când Ştefan a fost ucis cu pietre sub privirea lui Saul din Tars.  Într-o zi, filmul video a morţii fraţilor noştri va putea relata mai mult despre puterea pe care Hristos le-a dat-o ca să îndure ultima lor cruce, mai mult despre pacea Duhului Sfânt cu care au fost înzestraţi ca să sufere pentru iubitul lor Salvator. Noi ştim că El nu i-a părăsit în acele momente. Ştim că minţile lor erau pline de Scriptură, devenind puternici să îndure pe măsură ce întunericul încerca să atenueze lumina inatenuantă a Evangheliei. Ştim că în orice mod ar fi fost ei în stare, cu o privire sau un cuvânt, ei s-au încurajat unul pe celălalt să rămână puternici. Ştim că ei erau convinşi de faptul că, peste puţin timp, vor fi cu Isus Hristos. Nu ştim detaliile; nu ştim felul în care dreptatea va fi sau nu, împărţită pe acest pământ.

            Însă, ne rugăm şi vă îndemnăm şi pe voi să vă rugaţi pentru acei 5 tineri, să se întoarcă la credinţa în Domnul Isus Hristos datorită morţii lui Tilman Geske, care şi-a dat viaţa ca misionar pentru iubitul popor turc, şi mărturia morţii lui Necati Aydin şi Ugur Yuksel, primii martiri pentru Hristos din Biserica Evanghelică din Turcia.

 

Raport de Derlene Bocek ( 24 Aprilie 2007 ) Izmir, Biserica Protestantă

One thought on “Primii trei martiri ai Bisericii Evanghelice din Turcia

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s