Pe fiecare piesa de metal ce compune turnul Eiffel scrie:  “Made in Resita – Romania “.

Putini sunt cei care stiu ca simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat dupa o tehnologie inventata in Romania de inginerul Gheorghe Panculescu. Dupa ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zurich , inginerul Gheorghe Panculescu ajunge sa lucreze in cadrul companiei Eiffel, la recomandarea marelui scriitor Vasile Alecsandri. In 1878, Panculescu revine in tara pentru a construi calea ferata Bucuresti-Predeal.

In acea perioada, inginerul inventeaza un sistem de imbinare a traverselor de cale ferata, care avea sa revolutioneze constructiile metalice. Astfel, datorita metodei de montare a sinei pe traverse in afara spatiului caii ferate, Panculescu a reusit sa termine lucrarea concesionata in mai putin de un an, desi termenul de livrare era de aproape cinci ani.

Panculescu l-a gazduit pe Gustave Eiffel

Impresionat de proiectul inginerului roman, Gustave Eiffel se deplaseaza special la Valenii de Munte pentru a-l intalni pe Panculescu, cel care avea sa devina inspector general al Cailor Ferate Romane. Eiffel a vrut sa vada tehnologia folosita de acesta la montarea caii ferate.

In 1879, in casa unde se afla acum Muzeul Nicolae Iorga, francezul a fost gazduit de Panculescu si a fost impresionat de genialitatea inventiei romanesti. Aici, Gustave Eiffel, care avea sa devina celebru, i-a vorbit gazdei despre proiectul sau, inaltarea unui turn iesit din comun, la Paris, pentru Expozitia universala din 1889.

Impreuna au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de Panculescu la constructia turnului, folosind subansamble metalice confectionate la sol si asamblate dupa aceea, pe masura ce se inalta lucrarea. Interesant este si faptul ca destinul celor doi ingineri avea sa se incheie, in acelasi an, 1922. 

Cunoscut in Franta, anonim in Romania
Profesorul Eugen Stanescu de la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie s-a numarat printre putinii cercetatori ai acestui inedit episod. A fost special in Franta pentru a studia cat de cunoscut este aportul inginerului roman la ridicarea simbolului orasului luminii.

Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a gasit un studiu intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, datat 1887, in care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizeaza ca turnul care ii poarta numele nu s-ar fi putut construi daca nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosita de inginerul roman Gheorghe Panculescu la constructia tronsonului de cale ferata Bucuresti-Predeal.

Din pacate, numele romanului este mult mai cunoscut in Franta decit in tara unde s-a nascut. Doar la insistentele profesorului Stanescu, o scoala generala din Valenii de Munte poarta de la inceputul acestui an numele inginerului Panculescu.

Resita
Repere de ordin geografic, administrativ si istoric oras situat in depresiunea Resita , pe malurile raului Barzava. Cai de acces /feroviare/ – Caransebes (43 km), Timisoara (98 km); /rutiere /- Caransebes (41 km), Timisoara (105 km) 95471 locuitori (1995).

Vechi traditii industriale (sec.. XVIII – primele furnale si prima locomotiva cu aburi); turnul Eiffel din Paris este construit cu otel fabricat la Resita.

When God is about to reposition your life know that the devil will begin to attack!
Read to the bottom – watch the water 

If I don’t get this back, I will know you really didn’t read it.  I got this from someone and thought the last part was really a good thought. Too bad that the person who sent it to me did not know 10 people who would admit to knowing the Lord.

Do You Love Him?

This is a simple test:

IF YOU LOVE JESUS, SEND THIS TO AT LEAST 10 PEOPLE, INCLUDING

 THE PERSON WHO SENT IT TO YOU!

The Poem
I knelt to pray but not for long,
I had too much to do.
I had to hurry and get to work
For bills would soon be due.
So I knelt and said a hurried prayer,
And jumped up off my knees.
My Christian duty was now done
My soul could rest at ease…..
All day long I had no time
To spread a word of cheer
No time to speak of Christ to friends,
They’d laugh at me I’d fear.
No time, no time, too much to do,
That was my constant cry,
No time to give to souls in need
But at last the time, the time to die
I went before the Lord,
I came, I stood with downcast eyes.
For in his hands God! Held a book;
It was the book of life.
God looked into his book and said
“Your name I cannot find
I once was going to write it down…
But never found the time”

Now do you have the time to pass it on?

If you look at what you do not have in life, you don’t have anything,
If you look at what you have in life, you have everything.

Thomas Kinkade Paintings
(hope the water is moving!!)

Hope the water flows when you get the picture

READ THE FIRST LINE CAREFULLY…
If God brings you to it, He will bring you through it

Happy moments, praise God
Difficult moments, seek God
Quiet moments, worship God
Painful moments, trust God
Every moment, thank God

This is a Thomas Kinkade painting. It’s rumored to carry a miracle!  The water is supposed to be running, so if it’s not moving then the picture didn’t come through entirely.

Sondaj de opinie!

Tocmai am vazut acest filmulet pe YouTube si m-am gandit ca este bine sa-l postez pe blog, pentru a fi vizionat si de cei care inca ma viziteaza. Titlul este interesant, dar si argumentele care stau la baza realizarii lui. Iata ca si Romania a avut si continua sa aiba un impact pe plan international.

Vizionare placuta!

“Caci eu, Domnul, voi vorbi;ce voi spune se va implini” - Ezechiel 12:25

Exista doua posibile explicatii pentru ce s-a intamplat in cartierul Swan Quarter din Carolina de nord in 1876. Fie e vorba de cea mai uimitoare coincidenta, fie a fost o actiune divina suta la suta. Episcopia metodista Church South avea nevoie de o noua cladire, iar cand cineva a donat o parcela pe strada Oyster Creek, ei au acceptat. Era un teren sub cota drumului, asa ca au construit o biserica mica cu structura alba si au asezat-o pe stalpi de caramida.

Dupa mai multe zile, o furtuna s-a abatut asupra orasului, iar cei care aveau vedere spre strada Oyster Creek au fost martorii unui lucru extraordinar. Cladirea bisericii, inca intacta, plutea! Suvoiul de ape o ridicase de pe stalpi si o transportase in josul strazii. Au incercat sa o acosteze cu franghii, dar cladirea a continuat sa se miste.

In centrul orasului, in timp ce zeci de oameni priveau neputinciosi, a luat o curba inexplicabila la dreapta si a mers mai departe. In cele din urma, in aceeasi maniera hotarata, a virat de pe sosea si s-a indreptat direct spre un teren si s-a oprit exact in mijlocul lui. In cele din urma apele s-au retras, dar cladirea este tot acolo.

De fapt, au trecut 130 de ani de cand cladirea ce poarte numele de Biserica Metodista Providenta a plutit singura spre cea mai dorita proprietate din oras. Dar uimitor este faptul urmator: parcela unde s-a asezat a fost prima alegere a congregatiei pentru construire, dar proprietarul Sam Sadler i-a refuzat. In dimineata de dupa inundatie, s-a prezentat inaintea pastorului cu actul de proprietate.

Nu exista nici o indoiala in aceasta privinta; cand Dumnezeu hotaraste, nimic nu-I sta in cale!

_______________________________________

Tocmai am citit aceasta meditatie deosebita. M-a impresionat foarte mult si, prin urmare, m-am gandit ca este bine s-o postez pe blog pentru a fi “savurata” si de altii.  Un astfel de Dumnezeu nu este numai al celor care cred ferm in darul minunilor. Un astfel de Dumnezeu este si al credinciosilor care au o relatie vie si dinamica cu El si care traiesc zilnic in credinciosie, dragoste si curatie de inima.

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 dimineata , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa . Deci am mers si-am batut la usa .

 -” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.  Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.

 Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea,ca si o femeie dintr-un film din anii’40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
-”Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?” zise ea.

Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.

- “Nu e mare lucru” i-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata “
- ” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea…

Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat :

- ” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
- “Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
- ” Oh, nu conteza” spuse ea. -” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…

- “Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…..” a continuat ea.  ”Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” 

In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.

 - “Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata :
- “Sunt obosita… Hai sa mergem.”

 
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo.. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia.. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.

- “Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
- “Nimic” am zis eu.
- “Dar trebuie si tu sa te intretii.”
- “Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu.. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
-”Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea.

-”Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti… Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.

Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?… Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!

Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : “Ziua de azi este o zi speciala!”

 
Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!

Dragi prieteni,

Intrati aici pentru a citi un articol tare frumos legat de povestea creionului.  Tocmai am citit-o, m-a impresionat in mod deosebit si va provoc sa mergeti pe blogul fr. Daniel Branzei pentru a vedea despre ce este vorba.

Merita citit articolul.

In spital se afla un pacient grav bolnav. Rudele se adunasera in sala de asteptari, iar, in final, intra un medic obosit si abatut.

“Imi pare rau ca trebuie sa va dau o veste proasta,” spuse privind fetele ingrijorate “singura speranta pt. ruda d-voastra este transplantul de creier. Este inca experimental, riscant si din punct de vedere economic intra totul pe seama d-voastra.”

Rudele ramasesera asezate, ascultand vestile proaste. In sfarsit, unul intreba: “Ca sa stim, cat costa un transplant de creier?” “Depinde,” raspunse medicul ” 5.000 euro e creierul de barbat, 200 euro cel de femeie”

Se lasa o lunga perioada de liniste, timp in care barbatii din sala incercau sa nu rada si evitau privirile femeilor, chiar daca unii zambeau. In final, curiozitatea il impinse pe unul sa intrebe: “Dle. doctor, de ce aceasta diferenta de pret?”

Medicul zambi la aceasta intrebare atat de inocenta si raspunse: “Cele femeiesti costa mai putin pt. ca sunt creiere folosite, celelalte sunt ca noi.”

COWBOY IN CHURCH

            One Sunday morning an old cowboy entered a church just before services were to begin. Although the old man and his clothes were spotlessly clean, he wore jeans, a denim shirt and boots that were very
worn and ragged. In his hand he carried a worn out old hat and an equally worn out Bible.

            The church he entered was in a very upscale and exclusive part of the city. It was the largest and most beautiful church the old cowboy had ever seen. The people of the congregation were all dressed with
expensive clothes and accessories.

            As the cowboy took a seat, the others moved away from him. No one greeted, spoke to, or welcomed him. They were all appalled at his appearance and did not attempt to hide it.

            As the old cowboy was leaving the church, the preacher approached him and asked the cowboy to do him a favor. ‘ Before you come back in here again, have a talk with God and ask him what he thinks
would be appropriate attire for worship.’

            The old cowboy assured the preacher he would.  The next Sunday, he showed back up for the services wearing the same ragged jeans, shirt, boots, and hat. Once again he was completely shunned and ignored.

            The preacher approached the man and said,

            ‘I did,’ replied the old cowboy.

            ‘If you spoke to God, what did he tell you the proper attire should be for worshiping in here?’ asked the preacher.

            ‘Well, sir, God told me that He didn’t have a clue what I should wear.

Click on “Prayer” and drag the key to the lock. When you enter the Garden, click on the little Lightning bug and follow instructions. Open the book….. I have never seen anything like this. when you get to the fountain click on each rock…(try to find the lightning bug to continue.) You need to click on the scrolls.. Each page has something to click on but you will be able to figure it out.. It is so beautiful to go through. I hope you all enjoy.

Click on “Prayer Garden” and … enjoy it

Prayer Garden