Emigrarea romanului in America … Plin de talc

Spiritul imigrantului carpatin tranzitează o serie de stări sufleteşti dintre cele mai colorate pe parcursul şederii sale în ţara cu cele mai multe visuri pe cap de locuitor. Poate fi împărţit în patru etape.

Faza 1 (0-6 luni)

Ajuns în ţara tuturor posibilităţilor, omul nostru coboară din avion cu inima cît motorul de Boeing şi, în timp ce trage cu sete în plămîni aerul american şi prima ţigară, după 10 ore de post forţat, admiră afişul din faţa sa pe care scrie mare cu litere roşii “No Smoking”.

Totul i se pare extraordinar, trepidaţia oraşului, zgomotul autostrăzilor, dar mai ales mărimea. Toate sînt mari, excepţional de largi, minunat de înalte, nemaipomenit de lungi. Străzi, blocuri, gîndaci, oameni. Benzina şi laptele se vînd la galon pentru că şi maşina, şi omul, în America, consumă mult.

Frumoase i se par românului şi obiceiurile americanilor de a nu-şi închide niciodată magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca pînă şi ciment cu condiţia ca acesta să fie fat free le consideră drăguţe, nevinovate.

Toţi oamenii îi par prietenoşi şi amabili. Transformă toate preţurile în lei şi constată că îi mai rămîne şi rest. Face permanent comparaţii între cele două ţări, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinară. România? Doar o ordinară.

Faza 2 (6 luni – 2 ani)

America este exact ce a văzut românul în filme. Şi mai mult decît atît. Mult prea mult. Primele interviuri pentru un job în meseria sa coincid cu primele dezamăgiri. Degeaba le arată diploma tradusă şi autentificată de un specialist autorizat din România, care la data naşterii a scris Birthday, în zadar trece pe aplicaţie experienţa sa vastă de manager general la SC Multinaţionala SRL SA.

Cu limba, imigrantul nostru se descurcă însă foarte bine, aude la perfecţie engleza. Lucru curios, de la o vreme a observat că străzile alea mari care l-au impresionat atît de plăcut la început nu sînt chiar aşa curate, iar vegetaţia luxuriantă de pe marginea şoselelor cu 8 benzi nu e altceva decît nişte tufe de pălămidă şi pîlcuri de scaieţi. Soarele care-i zîmbea prieteneşte şi complice la sosire s-a transformat
acum într-un bulgăre de foc care topeşte asfaltul, răbdarea, speranţele.

Noroc cu aerul condiţionat. Al altora, maşina lui n-are pentru că este un hîrb made with pride in the USA, fabricat pe vremea cînd americanii nu descoperiseră încă simţul măsurii. A cumpărat-o cu 1.000 $, încredinţat fiind că a făcut afacerea vieţii lui, de la un dealer foarte amabil şi vorbăreţ care nu contenea să-i laude cunoştinţele despre automobile, în timp ce fostul nostru proprietar de Dacia cu bord franţuzesc şi schimbător de viteze lung cît un bătător de covoare inspecta ciurul cu acoperiş lovind uşor în roţi cu vîrful pantofului.

Obiceiul de a compara cele două ţări şi l-a păstrat, dar acum toate sînt în favoarea României. Amintirile frumoase din şi despre ţara din care a plecat îl copleşesc. Îi vine să meargă la consulatul românesc şi să-şi ceară iertare.

N-o face. N-ar avea cine să îl înţeleagă. Sau să îl asculte, programul lor de lucru fiind identic cu al său. O fi pentru casnice. Oricum e hotărît, nu va sta aici. Poate cîţiva ani, să-şi facă nişte bani, şi va pleca înapoi. Sigur. Vorbeşte acasă, nu le spune alor săi că instalează parchet şi dă cu bidineaua, ci că o să le trimită poze cu “eu pe malul oceanului privind zgîrie-norii”.

Faza 3 (2-5 ani)

Omul a găsit un job pe măsura ambiţiilor sale, îi place, e destul de solicitant, dar şefii îl apreciază. De aia i-au şi dat o săptămînă în plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a mîncat tot în România.

Dezamăgire majoră acolo însă, toate sînt la locul lor, cum le-a lăsat, drumurile, vînzătoarele, transpiraţia, hîrtoapele, maidanezii şi buticul din colţ care încă vinde ţigări la bucată elevilor şi bere la pet muncitorilor care plantează borduri şi le fac poze cu telefonul mobil gagicilor care se încumetă să treacă prin apropiere. Ajuns înapoi în America, realizează cu tristeţe că toţi prietenii săi sînt, de fapt, în România, dar îşi revine rapid pentru că se putea şi mai rău: ca şi el să fi fost tot acolo.

A părăsit apartamentul închiriat şi simpaticii vecini de etaj care din prietenie îl lăsau să asculte gratis 24 de ore pe zi muzică latino fără măcar ca el să deschidă geamurile şi fără să-i ceară nici nu ban. Bine, cu excepţia acelei seri cînd Miguel, vecinul din dreapta, i-a bătut în uşă uşor cu coada satîrului şi l-a rugat să-l împrumute cu ce are prin portofel cît încă mai mişcă.

Acum şi-a luat casă, maşină nouă şi a început să se uite întîi la produse şi apoi la preţ. A descoperit că sporturile americane pot fi interesante dacă îşi dă puţin silinţa să le înveţe regulile şi într-o dimineaţă a realizat că România e irecuperabilă.

Faza 4 (de la 5 ani în sus)

Copiii lui s-au născut aici. El le vorbeşte în româneşte, iar ei îi răspund în engleză. El vrea să-i ducă într-o vacanţă prin Apuseni, ei vor la Disneyland. Odată cu naşterea copiilor, trei generaţii din familia lui sînt în
America: omul nostru, copiii şi bunicii pensionari aduşi din ţară pentru a avea grijă de cei mici, deoarece el şi soţia lucrează.

Are programe româneşti la televizor pentru că bunica a condiţionat venirea de neîntreruperea vizionării
serialului Numai iubirea. Senzaţiile tari aproape au dispărut odată cu instalarea unei normalităţi nefireşti şi necunoscute .

–~–~—— —~–~– –~—— ——~– —–~–~ —-~

Some thoughts!

 

When God is about to reposition your life know that the devil will begin to attack!
Read to the bottom – watch the water 

If I don’t get this back, I will know you really didn’t read it.  I got this from someone and thought the last part was really a good thought. Too bad that the person who sent it to me did not know 10 people who would admit to knowing the Lord.

 

Do You Love Him?

This is a simple test:

 

IF YOU LOVE JESUS, SEND THIS TO AT LEAST 10 PEOPLE, INCLUDING

 THE PERSON WHO SENT IT TO YOU!

 

The Poem
I knelt to pray but not for long,
I had too much to do.
I had to hurry and get to work
For bills would soon be due.
So I knelt and said a hurried prayer,
And jumped up off my knees.
My Christian duty was now done
My soul could rest at ease…..
All day long I had no time
To spread a word of cheer
No time to speak of Christ to friends,
They’d laugh at me I’d fear.
No time, no time, too much to do,
That was my constant cry,
No time to give to souls in need
But at last the time, the time to die
I went before the Lord,
I came, I stood with downcast eyes.
For in his hands God! Held a book;
It was the book of life.
God looked into his book and said
“Your name I cannot find
I once was going to write it down…
But never found the time”

Now do you have the time to pass it on?

If you look at what you do not have in life, you don’t have anything,
If you look at what you have in life, you have everything.

Thomas Kinkade Paintings
(hope the water is moving!!)

 

Hope the water flows when you get the picture

 

READ THE FIRST LINE CAREFULLY…
If God brings you to it, He will bring you through it

Happy moments, praise God
Difficult moments, seek God
Quiet moments, worship God
Painful moments, trust God
Every moment, thank God

This is a Thomas Kinkade painting. It’s rumored to carry a miracle!  The water is supposed to be running, so if it’s not moving then the picture didn’t come through entirely.

 

 

 

 

O poveste de viata

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 dimineata , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa . Deci am mers si-am batut la usa .

 -” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.  Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.

 Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea,ca si o femeie dintr-un film din anii’40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
-”Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?” zise ea.

Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.

- “Nu e mare lucru” i-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata “
- ” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea…

Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat :

- ” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
- “Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
- ” Oh, nu conteza” spuse ea. -” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…

- “Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…..” a continuat ea.  ”Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” 

In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.

 - “Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata :
- “Sunt obosita… Hai sa mergem.”

 
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo.. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia.. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.

- “Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
- “Nimic” am zis eu.
- “Dar trebuie si tu sa te intretii.”
- “Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu.. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
-”Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea.

-”Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti… Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.

Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?… Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!

Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : “Ziua de azi este o zi speciala!”

 
Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!

Povestea creionului

 

Dragi prieteni,

Intrati aici pentru a citi un articol tare frumos legat de povestea creionului.  Tocmai am citit-o, m-a impresionat in mod deosebit si va provoc sa mergeti pe blogul fr. Daniel Branzei pentru a vedea despre ce este vorba.

Merita citit articolul.

La Multi Ani! – pentru mamele/femeile care acceseaza blogul

 

 

 

 

Nu există recunoştinţă mai mare, ca recunoştinţa,

faţă de existenţa femeii, a mamei pe lume!

 

Ele aduc primăvara prin zâmbetul lor, alungă norii plumburii când vin îngrijorările, alină trupurile copiilor atinse de suferinţă şi teamă. Dar cel mai mult contează, că ele sunt un crâmpei din iubirea de mamă, a lui Dumnezeu, o revărsare efemeră a ceea ce vom afla în veşnicie.

 

Femeile ştiu cel mai bine ce este in sufletul omului şi pot aduce zâmbet

acolo unde tristeţea se infiripă.

 

Mamele ştiu şi înteleg cel mai bine ce înseamnă sacrificiul zi de zi, noapte de

noapte, alături de copiii lor, de aceea ele sunt gata oricând de jertfă, gata de a dărui frumuseţe, mireasmă, asemenea unei flori de primăvara.

 

Vă dorim vouă, femeilor şi mamelor, să fiţi mereu flori de primăvara

şi să înfrumuseţaţi lumea cu mireasma voastră!

 

 

LA MULTI ANI!

Licitatia

Multumesc fr. Ioan Silvesan din Constanta pentru amabilitatea de a-mi trimite prin e-mail acest articol intitulat “Licitatia”. Ii multumesc pe aceasta cale si ma bucur de faptul ca alti vizitatori ai blogului vor avea ocazia de a-l citi cu atentie.

————————————————————————————–

LICITATIA

 

Unui om bogat si fiului sãu le plãcea sã colectioneze opere de artã rare. Aveau de toate în colectia lor, în afarã de Picasso si Raphael. Adesea se asezau si îsi admirau minunatele opere de artã.

Când a izbucnit conflictul din Vietnam , fiul a plecat la rãzboi. A fost foarte curajos si a murit în bãtãlie în timp ce îl salva pe un alt soldat. Tatãl a primit vestea si a plâns amar pentru moartea fiului sãu.

Peste aproximativ o lunã, chiar înainte de Crãciun, cineva a bãtut la usa sa. Era un tânãr cu un pachet mare în mânã. El a spus:

-Domnule, dumneavoastrã nu mã cunoasteti, însã eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastrã si-a dat viata. El a salvat multe vieti în acea zi si în timp ce mã ducea în brate cãtre un loc sigur, un glont l-a lovit în inimã si a murit pe loc. Vorbea adesea despre dumneavoastrã si despre cât de mult iubiti arta.

Tânãrul a întins pachetul:
-stiu cã nu este mare lucru. Nu sunt un artist mare, dar cred cã fiului dumneavoastrã i-ar fi plãcut sã aveti asta.

Tatãl a deschis pachetul. Era un portret al fiului sãu, pictat de acest tânãr. A privit uimit la felul în care soldatul surprinse în tablou personalitatea fiului. Ochii i s-au umplut de lacrimi. I-a multumit tânãrului si s-a oferit sã plãteascã tabloul.

-O, nu, domnule, nu as putea niciodatã sã plãtesc ce a fãcut fiul dumneavoastrã pentru mine. Este un cadou.

Tatãl a agãtat portretul deasupra semineului. De fiecare datã când avea musafiri, înainte de a le arãta vreo operã de artã din colectia lui le arãta întâi portretul fiului sãu.

Peste câteva luni el a murit. S-a fãcut o mare licitatie pentru picturile din colectia sa. S-au adunat multi oameni cu influentã, uimiti sã vadã minunatele tablouri si bucurosi sã aibã ocazia de a cumpãra unul pentru colectia lor. Pe tribunã se afla tabloul fiului sãu..

Cel care conducea licitatia a lovit cu ciocãnelul:
-Vom începe cu acest tablou al fiului sãu. Cine vrea sã liciteze?

S-a fãcut liniste. Apoi o voce din spatele încãperii a strigat:
-Vrem sã vedem tablourile celebre. Sãriti peste acesta.

Dar cel care conducea licitatia a insistat:
-Vrea cineva sã liciteze pentru acest tablou? Cine doreste sã înceapã? 100 de dolari? 200?

O altã voce a strigat furioasã:
-Nu am venit aici ca sã vedem acest tablou. Am venit sã vedem picturi de-ale lui Van Gogh, Rembrandt. Sã trecem la valorile adevãrate.

Dar cel care conducea licitatia a continuat:
-Fiul! Fiul! Cine îl va lua pe fiu?

În cele din urmã s-a auzit o voce din spatele încãperii. Era grãdinarul care lucrase mult timp pentru stãpân si fiul sãu.
-Voi da 10 dolari pentru acest tablou.

Fiind sãrac, era tot ce-si putea permite.
-Avem 10 dolari. Cine oferã 20?
-Dati-i-l cu 10 dolari. Sã trecem la genii.
-S-au oferit 10 dolari. Nu vrea nimeni sã dea 20?

Multimea de oameni a devenit tot mai furioasã. Nu vroiau tabloul cu fiul. Doreau picturile mai valoroase din colectie. Cel care conducea licitatia a lovit cu ciocãnelul:
-S-a vândut cu 10 dolari.

O persoanã din al doilea rând a strigat:
-Sã mergem mai departe!

Dar cel care conducea licitatia si-a pus jos ciocãnelul:
-Îmi pare rãu, dar licitatia s-a încheiat.
-Cum adica s-a incheiat domnule, noi am venit aici degeaba? Si ce facem cu tablourile celelalte!
-Îmi pare rãu. Când am fost chemat sã conduc aceasta licitatie, mi s-a spus despre o stipulatie care existã în testament. Nu am avut voie sã o destãinui pânã în momentul de fatã. Numai tabloul cu fiul este scos la licitatie. Cine il cumpãrã va mosteni întreaga avere, inclusiv tablourile. Omul care a luat tabloul cu fiul va primi totul.

În urmã cu 2000 de ani Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sãu pe cruce. Ca si licitatorul, mesajul Sãu zice:
-Fiul, Fiul, cine vrea sã îl ia pe Fiu?

Cãci, dupã cum vezi, cine Îl ia pe Fiul primeste totul.

Viaţa este scurtă – o lecţie de viaţă ce trebuie analizată cu atenţie

Un mesaj excelent de analizat …

Luati-va timp pentru a analiza aceasta incredibila poveste de dragoste. Este o lectie de viata pentru cei care doresc sa inteleaga ceva din toata aceasta intamplare. Este ceva real, nu este fictiune. Dupa citirea articolului, spune o rugaciune si un “multumesc frumos” lui Dumnezeu pentru partenera/partenerul cu care iti imparti timpul zi de zi.

Fiti binecuvantati!

 

Fata din poza se numeste Katie Kirkpatrick si are 21 de ani. Alaturi este iubitul sau, Nick, de 23. Poza a fost facuta cu putin timp inainte de ceremonia de casatorie a celor doi, pe data de 11 ianuarie 2005 in Statele Unite. Katie sufera de cancer in faza terminala si petrece multe ore pe zi primind tratamentul.

Chiar daca o durea foarte tare, pentru ca multe organe prezentau fisuri si trebuia sa i se administreze morfina, Katie a inaintat cu casatoria si a avut mare grija la detalii. Rochia a trebuit sa fie modificata de mai multe ori , pentru ca ea a pierdut in greutate in fiecare zi datorita cancerului.

Un accesoriu obligatoriu la petrecere a fost tubul de oxigen. De fapt acesta a insotit-o pe durata intregii ceremonii si petreceri. Cealalta pereche din poza e familia lui Nick, parintii sai care sunt emotionati ca fiul lor se casatoreste cu fata de care s-a indragostit in adolescenta.

Katie, asezata intr-un scaun pe roti si cu tubul de oxigen, ascultand pe sotul si prietenii ei cantand pentru ea.

La jumatatea petrecerii Katie se odihneste putin. Durerea o impiedica sa stea in picioare mult timp.

Katie a murit la 5 zile după căsătorie. Sa vezi o femeie atât de slăbită îmbrăcată de mireasa si cu un aşa zâmbet pe buze ar trebui sa te facă sa gândeşti ca …. fericirea poate sa existe, daca încetam sa ne mai complicam vieţile.

 

  Viaţa este scurta, rupe regulile, iartă repede, sărută cu pasiune, iubeşte cu adevărat, râde incontrolabil si niciodata nu inceteaza a zambi oricat de ciudat ar fi motivul. Viaţa nu poate fi petrecerea care o aşteptăm dar atâta timp cat suntem aici, trebuie sa zâmbim si sa fim mulţumitori….  

 

14th marriage anniversary

 

De ce o iubesc pe mama …

Dragi prieteni

Tocmai am găsit acest video clip pe YouTube, mi-a plăcut enorm de mult şi cred că va fi util şi pentru voi. Aveam variata scrisă a acestei descrieri, insă mă bucur pentru realizarea sa video.

Vă doresc vizionare plăcută şi după aceea, opriţi-vă o clipă, şi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate mamele înţelepte şi responsabile din întreaga lume.

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

 

“Invierea” by Carmen Motora

Concertul …

 Când luminile din încăpere s-au stins şi concertul era pe cale să înceapă, mama s-a intors la locul ei şi a descoperit că fiul sau dispăruse. Dintr-o dată, cortinele au fost date la o parte şi lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scenă.
 Ingrozită, mama văzu că baieţelul ei se aşezase la claviatură, apăsând pe clape şi alegând cu grijă notele cântecelului “Twinkle,Twinkle Little Star”.

 In acea clipă, marele maestru pianist şi-a făcut intrarea în scenă, a mers repede la pian şi i-a şoptit băiatului la ureche: ”Nu te opri. Continuă să cânţi”. Apoi, aplecându-se, Paderewski şi-a întins mâna stângă şi a început să completeze melodia, adăugând partea de bas. După puţin timp, şi-a întins  şi mâna dreaptă, de cealaltă parte a băiatului şi a adăugat un acompaniament cursiv.

Impreună, bătrânul maestru şi tânărul ucenic au transformat o situaţie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasă, într-o experienţă extraordinar de creativă. Cei din public au fost atât de fascinaţi, încât nu şi-au putut aminti ce a mai cântat marele maestru după aceea. Şi-au amintit doar piesa clasică: “Twinkle, Twinkle Little Star”.

Aşa stau lucrurile şi cu Dumnezeu. Ceea ce poţi realiza doar de unul singur este puţin probabil ceva demn de  a fi reţinut. Ne dăm silinţa să fim cât mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzică frumoasă şi armonioasă. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vieţii noastre poate fi cu adevărat frumoasă.

Data viitoare când îţi propui să faci lucruri măreţe, ascultă cu atenţie. S-ar putea să auzi vocea Maestrului, cum îţi şopteşte la ureche: “Nu te opri. Continuă să cânţi”.

Fie să-I simţi braţele în jurul tău şi cum te ajută să-ţi transformi  micile încercări în adevărate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu îi cheamă pe cei pregătiţi, ci mai degrabă, îi pregăteşte pe cei “chemaţi”.

Viaţa se măsoară mai exact prin vieţile pe care le atingi, şi nu prin lucrurile pe care le dobândeşti. Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze şi să fie mereu alături de tine!

Şi ţine minte: “Nu te opri. Continuă!!!

That’s my King and I love Him

Împăratul Împăraţilor

Biblia spune:
… El e Împăratul iudeilor
… El e Împăratul lui Israel
… El e Împăratul dreptăţii
… El e Împăratul veacurilor
… El e Împăratul cerului
… El e Împăratul slavei
… El e Împăratul Împăraţilor
… şi Domnul Domnilor…

Acesta e Împăratul meu!

David spune:
Cerurile mărturisesc slava lui Dumnezeu
Şi înaltul lor trădează lucrarea mâinilor lui.

Nici o măsură nu poate cuprinde dragostea-I de necuprins
Nici un telescop nu poate întrezări ţărmul nemărginit al providenţei Sale
Nici un obstacol nu-L poate împiedica Să-şi dezlănţuie binecuvântările

Mai mult,

… E de-a pururi puternic
… E pe deplin adevărat
… E veşnic neclintit
… E neabătut de graţios
… E împărătesc de aprig
… E nepărtinitor de milostiv

Acesta e Împăratul meu!

E Fiul lui Dumnezeu
E mântuitorul celor păcătoşi
E piatra de hotar a lumii
El stă prin Sine Însuşi
E maiestuos
E ca nimeni altul
E fără seamăn
E cum nu s-a mai văzut
E cel mai…
E strălucitor!

E cea mai nobilă idee a literaturii
E cea mai mare personalitate a filosofiei
E dilema fundamentală a elitei criticii
E doctrina de bază a adevăratei teologii
E necesitatea primară a spiritualităţii

Acesta e Împăratul meu!

E minunea veacului
E superlativul oricărui nume pe care l-ai alege să i-L dai
E singurul care poate împlini toate nevoile noastre

El dă putere celor slabi
El e-aproape de cei ispitiţi şi încercaţi
El se îndură şi El mântuie
El păzeşte şi El călăuzeşte
El tămăduieşte bolnavii
El vindecă leproşii
El iartă păcătoşii
El achită datornicii
El eliberează robii
El apără pe cei slabi
El binecuvântă pe cei tineri
El ajută pe cei nenorociţi
El caută pe cei bătrâni
El răsplăteşte pe cei ce se ostenesc
Şi El îi fericeşte pe cei smeriţi

Îl cunoşti?

Ei bine,

Împăratul meu este cheia cunoaşterii
E izvorul înţelepciunii
E uşa spre eliberare
E cărarea spre pace
E calea spre neprihănire
E drumul spre sfinţenie
E poarta spre glorie

E stăpânitorul celor puternici
E căpetenia învingătorilor
E mai-marele eroilor
E povăţuitorul legiuitorilor
E stăpânul biruitorilor
E voievodul voievozilor
E prinţul prinţilor
E Împăratul Împăraţilor
Şi e Domnul Domnilor

Acesta e Împăratul meu!

Darurile Lui sunt nemaipomenite
Făgăduinţele Lui sunt absolute
Viaţa Lui este neasemuită
Bunătatea Lui este nemărginită
Îndurarea Lui este veşnică
Dragostea Lui nu se schimbă niciodată
Cuvântul Lui este îndestulător
Harul Lui este îndeajuns
Domnia Lui este dreaptă
Jugul Lui este bun
Şi povara Lui este uşoară.

Aş vrea să pot să vi-L descriu…

E de nedescris…
E de negrăit…
E de nepătruns…
E invincibil…
E irezistibil…

Încerc să vă spun…
Cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde…
Darmite un om să Îl explice…

Nu poţi să-L scoţi din mintea ta
De El nu poţi scăpa

În ani nu poţi să-L întreci
Şi fără El nu poţi să trăieşti

Fariseii nu L-au răbdat
Când au văzut că nu-L pot opri

Pilat nu a găsit nici o vină în El
Martorii nu au reşuşit să-şi potriveacă mărturiile

Irod n-a putut să Îl omoare
Moartea nu I-a făcut faţă
Şi mormântul să-L ţină n-a fost în stare

Acesta e Împăratul meu!

El dintodeauna este…
…şi întodeauna va fi.

Vreau să spun că…
Nu a avut nici un înaintaş
Şi nu va avea nici un urmaş

Nu a fost nimeni înainte de El
Şi nu va fi nimeni după El

Nu poţi să Îl pui sub acuzare
Şi El niciodată nu va abdica

Acesta e Împăratul meu!
Slăvit fie Domnul!

Acesta e Împăratul meu!

A Ta este Împărăţia
Şi puterea…
Şi slava…

Şi slava este toată a Lui!

A Ta este Împărăţia
Şi puterea…
Şi slava…
… în vecii vecilor.

Şi când ajungeţi la sfârşitul vecilor, spuneţi:

Amin!

Mai cheama-mi Isuse

Blandul Pastor

Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine